"Închid lumea din faţa mea
cu zgomot de pleoape;
întunericul ce se naşte mă clatină, dezechilibrată,
către pământul crăpat de sub mine.
Într-o cuvioasă solidaritate cu mine,
copacii au tăcut.
În gândul meu, năucită,
nu înţeleg încotro se îndreptau urmele paşilor mei,
şi norii.
Intoxicată de haos eram,
cu mintea făceam înmulţiri şi poeme,
aveam nevoie de oameni fără nevoi,
iar întrebările mele mureau de singurătate,
exilate [...]"
Photo credit: xetobyte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu