"Ploaia nu știe să râdă
nici să plângă
deși unii ar spune că picură cu lacrimi.
Ea cade
cu amintiri de copii
privind-o pe geam de casă veche
și cu vise de iubiri ude
pe sub umbrele.
nici să plângă
deși unii ar spune că picură cu lacrimi.
Ea cade
cu amintiri de copii
privind-o pe geam de casă veche
și cu vise de iubiri ude
pe sub umbrele.
Fiecare strop
se zdrobește de pământ
ca o jertfă
pentru fiecare silabă
nețipată
celor care și-au aprins fulgerele în tine
luminând, pentru o secundă,
camerele cu obloanele trase
în care nici deschisul pleoapelor
către soare
nu face lumină.
Uneori poți auzi
tunetul pe care l-au lăsat în urma lor
ca un ecou respins de atrii
diluându-se în lichidul
prelins pe piele
în picături incolore
care spală trecuturi murdare.
Ne place ploaia
pentru că ne botează
în cristelnița melancoliei
sinele ateu al lacrimii;
Ne place ploaia
pentru că se aseamănă
cel mai bine
cu atmosfera
din sufletul nostru."
– Mihai Gavrilescu –
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu