The Only Thing Worth Fighting For

Waking up is harder

Than it seems

Wandering through these empty rooms of

Dusty books and quiet dreams

Pictures on a mantel

Speak your name

Softly like forgotten tunes just

Outside the sound of pain

Weren't we like a pair of thieves

With tumbled locks and broken codes

You cannot take that from me

My small reprieves your heart of gold

Weren't we like a battlefield

Locked inside a holy war

Your love and my due diligence

The only thing worth fighting for

Change will come to those who

Have no fear

But I'm not her, you never were

The kind who kept a rule book near

What I said was never

What I meant

And now you've seen my world in flames my

Shadow songs my deep regrets

Weren't we like a pair of thieves

With tumbled locks and broken codes

You cannot take that from me

My small reprieves your heart of gold

Weren't we like a battlefield

Locked inside a holy war

Your love and my due diligence

The only thing worth fighting for

Incertitudine

"Dacă aș închide totul într-o cutie
unde ai putea găsi
fie permanenta mea prezență
fie permanenta mea absență,
fără să știi ce e înăuntrul ei
ți-ai lua inima în mâini
și te-ai deschide?"

– Mihai Gavrilescu –

Eu pentru tine mă rog acum, natură

"Eu pentru tine mă rog acum, natură

Stau în genunchi, în iarba înaltă,
Şi pentru tine, eu mă rog natură,
Să supravieţuieşti în lumea mea modernă,
Să nu te piardă, a omenirii viitură.
Să-şi mai rămână falnici codrii înalţi,
Şi verde iarba din câmpie,
Iar florile să nu-şi piardă mirosul,
Şi minunatele culori,
Tot limpezi, izvoarele-ţi rămâie.

Stau în genunchi, în iarba înaltă,
Şi pentru tine, eu mă rog natură,
Să-i ţii în braţe, pe cei ce te iubesc,
Adevăraţi prieteni să-ţi rămână.
Să te preamărească păsările în cântul lor,
Şi trecătorul să uite să mai plece,

Iar copilaşi fugind, după mici fluturi,
Picioarele cu rouă să le spele,
Şi atunci când cad, împleticiţi prin iarbă,
Să nu plângă prea tare,
Că nu-i asfalt, e iarbă şi e rouă.

Stau în genunchi, în iarba înaltă,
Şi pentru tine, eu mă rog natură,
Să-ţi mai rămână mare a ta putere,
Să poţi să lupţi, cu cei ce rău-ţi vor,
Şi nu înţeleg că tu eşti o minune,
Căci vreau să te cunoască, ca şi mine,
Copiii, nepoţii şi stră şi strănepoţii,
Din generaţiile ce vor să vie."

– Valeria Mahok (23 mai 1992) –