110215, 306

      Chipul tău mi-e străin, dar al tău suflet e adânc înrădăcinat în al meu.

      Cândva ți-am cunoscut chipul, însă doar pentru a-l uita.

      Rareori îl revăd și îmi pare atât de străin, atât de bătrân...

      Am încercat să îți iubesc și ființa, dar am eșuat... ți-am iubit doar sufletul.

      Trupul tău nu avea ce să îmi ofere, a reprezentat doar o cale spre al tău suflet.

      Pe cât de mult am crezut cândva, pe atât de mult îmi doresc acum să uit:

      Atât calea, cât și a ta energie, a ta existență...

      Cândva noaptea era dulce, acum e doar grea...

      În noapte aud un strigăt surd, iar sufletul este acaparat.

      Ceva îmi atinge sufletul, atât de puternic încât uneori am impresia că dacă aș îndrăzni să deschid ochii te-aș zări în întuneric. Refuz, nu-mi doresc acest lucru, chipul tău mi-e mult prea străin și îmi ridică mereu aceeași întrebare "De ce m-am încăpățânat?".

      Să îți cunosc chipul a fost o greșeală, dar să sap adânc în persoana ta a fost o greșeala și mai mare. Profunzimea ți-a bulversat întreaga ființă. Când prejudecățiile tale s-au prăbușit rând pe rând și am plecat, ție nu ți-a mai ramas nimic. Privind ruinele te-ai scufundat în haos. Ce ai incercat să construiești peste acele ruine? Ai ridicat alte prejudecăți sau ai construit un monument bazându-te pe o concepție diferită?

 

Photo credit: Omid  Asadi

      Timpul mi-a demonstrat că oamenii mereu vin și că, la un moment dat, pleacă. Unii dintre ei lasă în noi bucăți din sufletele lor, în timp ce ceilalți iau tot ce pot la plecare; în ambele situații cineva rămâne cu un gol. Unii aleargă spre nicăieri și nu observă detaliile, în schimb, alții pășesc cu multă grijă și atenție, văd dincolo de aparențe, mintea lor deschisă le permite să îți cunoască cu adevărat sufletul și refuză să mai plece.

      Cei buni încearcă să nu facă rău, cei orgolioși lasă răni adânci. Dar sufletele... sufletele nu sunt bune sau rele sau orgolioase, sunt suflete... 
      Când cel care pleacă este sufletul, nu omul, situația se schimbă... acesta se înstrăinează, se refugiază, se ascunde pentru câteva clipe și revine întotdeauna cu un strigăt mult prea puternic și mult mai surd... însă, pentru cât timp?