What Drives Me

All We Do

Sufletul meu drag...

-Cum ești?

-Bine.  

...

- Cine îți cunoaște sufletul?

- Eu.

-Nimeni altcineva?

-Nu.

-De ce?

- Nu știu. Poate am uitat de semenii noștrii, poate suntem superficiali... nu știu?!
Un lucru mi-e cert: doare atât de tare atunci când mi-e dor de frânturile de suflete pe care le-am văzut în oameni... (din nou și din nou, oricât aș încerca eu  să neg)... 

Sufletul meu drag, sunt singură în această lume... Te rog, vin-o mai repede în întâmpinarea mea și mângâie-mi sufletul plin de răni, am mare nevoie de tine, nu de ale tale umbre. Te rog, nu mai am răbdare, te aștept de foarte mult timp; tu știi prea bine că eu am nevoie de acea contopire completă.

 Doar arată-te sufletul meu drag... Sunt singură de prea mult timp, nu mai am nevoie de distrageri, ci de tine. În acest ritm simt că înnebunesc, îmi e greu să car singură toată această greutate, simt cum ajung la capătul puterilor... Nu mai pot vedea bunătatea, zâmbesc doar pentru că nu pot lăsa lacrimile să întâmpine lumina... Am nevoie de o îmbrățișare puternică dn partea ta.
Nu mă mai lăsa să aștept.
Am nevoie de tine...

Acum și mereu... 

Al tău suflet călător.

Eu pentru tine mă rog acum, natură

"Eu pentru tine mă rog acum, natură

Stau în genunchi, în iarba înaltă,
Şi pentru tine, eu mă rog natură,
Să supravieţuieşti în lumea mea modernă,
Să nu te piardă, a omenirii viitură.
Să-şi mai rămână falnici codrii înalţi,
Şi verde iarba din câmpie,
Iar florile să nu-şi piardă mirosul,
Şi minunatele culori,
Tot limpezi, izvoarele-ţi rămâie.

Stau în genunchi, în iarba înaltă,
Şi pentru tine, eu mă rog natură,
Să-i ţii în braţe, pe cei ce te iubesc,
Adevăraţi prieteni să-ţi rămână.
Să te preamărească păsările în cântul lor,
Şi trecătorul să uite să mai plece,

Iar copilaşi fugind, după mici fluturi,
Picioarele cu rouă să le spele,
Şi atunci când cad, împleticiţi prin iarbă,
Să nu plângă prea tare,
Că nu-i asfalt, e iarbă şi e rouă.

Stau în genunchi, în iarba înaltă,
Şi pentru tine, eu mă rog natură,
Să-ţi mai rămână mare a ta putere,
Să poţi să lupţi, cu cei ce rău-ţi vor,
Şi nu înţeleg că tu eşti o minune,
Căci vreau să te cunoască, ca şi mine,
Copiii, nepoţii şi stră şi strănepoţii,
Din generaţiile ce vor să vie."

– Valeria Mahok (23 mai 1992) –

Magic

"If we could see the world through the eyes of a child, we would see the magic in everything."

– Che Vai Tang –

Photos credit: Elena Shumilova

Tabloul sufletului

Ploaie

de cuvinte,

Ploaie

pe chip,

Ploaie 

de primăvară.

Mângâie-mă,

Curmă-mi nesiguranța,

invadează-mi ființa,

acaparează-mi sufletul.

Ajută-mă să mă transpun

să evadez

să alerg

și, în cele din urmă,

să mă regăsesc.

Ploaie

de toamnă,

Ploaie

târzie,

în al meu suflet
Plouă.

Noi

Să călătorim și să dăinuim...
Noi doi,
într-o puritate continuă a ființelor noastre...

Zâmbile

"Din gheaţa buzelor mele
crăpate
au început să-mi înmugurească
zambile
cu parfum de zâmbet.
Se numesc zâmbile
pentru că-mi vestesc
de fiecare dată
primăvara
adusă
de gândul la tine."

 – Mihai Gavrilescu –

Pure Love

“My love sounds good. It’s so pure you can’t even see it.
”
― Jarod Kintz –

3 Roads

“To hear never-heard sounds,
To see never-seen colors and shapes,
To try to understand the imperceptible
Power pervading the world;
To fly and find pure ethereal substances
That are not of matter
But of that invisible soul pervading reality.
To hear another soul and to whisper to another soul;
To be a lantern in the darkness
Or an umbrella in a stormy day;
To feel much more than know.
To be the eyes of an eagle, slope of a mountain;
To be a wave understanding the influence of the moon;
To be a tree and read the memory of the leaves;
To be an insignificant pedestrian on the streets
Of crazy cities watching, watching, and watching[...]”
― Dejan Stojanovic –

Sfaturi de la un copac

• Nu depinde de tine cum te naști. Și noi copacii suntem de mai multe feluri. Sălciile par triste, stejarul puternic, arțarul mândru, însă fiecare are același potențial și e unic în felul lui. Folosește-ți propriile abilități și învață altele noi.
• Găsește-ți energia și puterea interioară. Noi ne folosim de asta iarna, când e frig și zăpada ne apasă crengile. Fii flexibil. Dacă un copac ar rămâne rigid, crengile s-ar rupe, tocmai de aceea noi ne mișcăm o dată cu bătaia vântului, apoi revenim în poziția inițială și mai puternici.
• Bucură-te de vremurile ploioase. Nu numai că vei aprecia mai mult soarele, însă vei crește frumos.
• Nu există copac urât, doar ochi care privesc fără să vadă.
• Evoluează în ritmul tău și bucură-te de drumul creșterii tale. Noi copacii nu ne uitam invidioși la alții, care sunt mai mari sau mai puternici. Doar ne bucurăm de fiecare zi, cu fiecare frunză înverzită.
• Ia o parte din grijile și pesimismul altora și transform-o în energie pozitivă, apoi dăruiește-o, ca o gura bună de oxigen.
• Nimic nu durează. Și nouă mereu ne cresc alte crengi și frunze, însă nu stăm să plângem după fiecare frunză îngălbenită de timp, ci ne bucurăm de ce avem.
• Rădăcinile puternice te ajută de fiecare dată. Nu uita de unde ai plecat și ce lecții ai învățat pe parcursul creșterii tale.
• Câteodată viața poate să-ți pară grea sau tristă. Nu renunța atunci! Oricât de mare ți-ar părea furtuna de afară, rădăcinile rămân puternice și curând vei vedea cum iese soarele.
• Fii recunoscător în fiecare zi! Un copac nu uită asta. Când răsare soarele, când copiii se joacă lângă el, când păsările își găsesc refugiu și cântă de pe crengile de sus, noi copacii, în semn de mulțumire, înflorim.
• Renunță la frică! Dacă s-ar teme copacii, ar rămâne cu frunze vechi și putrezite, însă ei au curajul să le dea drumul și să accepte altele noi.
• După o iarnă grea și apăsătoare, vine primăvara. Întotdeauna. Așa că nu-ți mai fă atâtea griji.
• Iubește! Pentru noi nu există copac demn de iubit sau nu. Oricare are ceva aparte ce-l face unic și nu ne lăsăm blocați de soi, culoare sau rădăcinile lui, așa că-l iubim pe fiecare și formăm împreună frumoasele păduri, parcuri și atâtea alte zone pe care nu le-ai văzut înflorite, de ochelarii grijilor tale.
• Realitatea ta nu e singura existență, așa că ascultă și adevărul celorlalți. Un copac nu spune „Toate frunzele trebuie să fie verzi.” Dacă ar face asta, ar ignora toate celelalte soiuri minunate, cu frunze roșii, portocalii și atâtea alte diferențe importante și superbe.
• Universul înseamnă abundență. Un copac niciodată nu se întreabă dacă va mai veni căldura, dacă va reuși să supraviețuiască frigului și cum îi vor crește înapoi frunzele. El știe că lucrurile astea vor veni natural.
• Tot ce ai e clipa prezentă. Nu contează cât de frumoasă sau dureroasă e. Alege să o savurezi, căci nu va mai veni înapoi.
• Încetează să consideri că lucrurile sunt grele. Un copac nu spune “Nu pot să înfloresc. Anul ăsta nu vreau să fiu roditor! E prea greu, dureros și inconfortabil!” Pur și simplu o facem, cu încredere și ușurință.
• Nu aștepta fericirea, alege-o! Ai auzit vreun copac să spună „Dacă aș fi cu 5 metri mai la dreapta și mai înalt cu 20 cm aș fi mai fericit? “ Noi nu spunem asta, pentru că am înțeles că putem alege fericirea în momentul prezent, din locul în care suntem, cu resursele pe care le avem.
• Tinde spre înălțimi, bucurându-te de ceea ce faci acum. Tot timpul vei mai avea ce să înveți și ce să realizezi pentru a ajunge mai mare, mai puternic, mai frumos.
• Compară-te cu tine însuți. Nu contează că unii copaci au frunzele roșii, iar anumiți oameni îi preferă. Eu sunt un alt soi, însă anul ăsta am cele mai frumoase frunze de până acum, de un verde crud.
• Lasă-te îmbrățișat. Așa poți primi o bucățică de energie și iubire, dăruind în schimb același lucru sau orice îți dorești.
• Puterea adevărată înseamnă vulnerabilitate. Deși nu se vede întotdeauna, niciun copac nu e perfect. Câteodată oamenii ne fac rău, iar alteori ne simțim obosiți după atâta zăpadă căzută pe crengile noastre sau pur și simplu, suntem ușor îndoiți pe alocuri, însă nu ascundem asta. Ne permitem să ne arătăm și vulnerabili și goi.
• Adu valoare în viețile oamenilor prin ceea ce ești. Eu ca și copac, mă bucur când oamenii se adăpostesc în umbra mea și am o prietenă salcie, care admiră îndrăgostiții care privesc melancolic spre crengile ei.
• Observă cum fiecare frunză, are altă nuanță de verde. Aplică asta în viața ta și se va schimba radical.
• Admiră ce este în jurul tău. Până și noi copacii, ne dregem frunzele de admirație când vedem oameni frumoși, fericiți și îndrăzneți.
• Ai încredere! Dacă natura poate fi atât de perfectă și abundentă, cum îți și trece prin cap că tu ai putea fi altfel?
• Iartă. Deși câteodată mă supăr când văd oameni care distrug natura sau aruncă gunoaie pe jos, știu că e în puterea mea să devin mai puternic și ei nu știu mai mult de atât. Totuși tu, fiind om, poți face o schimbare în acest aspect. Iartă, apoi decide cum vrei să acționezi tu. În toate aspectele vieții tale.
• Fii responsabil! Dacă am da vina pe verile toride și gerul iernii ce am rezolva? Ne concentrăm doar pe ceea ce putem face noi.
• Timpul cel mai potrivit e acum! Nu așteptăm anotimpul potrivit, ci creem noi momentul oportun. Pentru a crește. Aplică asta în viața ta și renunță la amânare. Tu ca om, ai și mai multe posibilități.
• Renunță la trecut. Mi se pare absurd ca un copac să se gândească la iarna grea din 2008, în loc să se bucure de primăvara plăcută din 2013. La fel e și la oameni.
• Fii tu însuți întotdeauna. Renunță la măști. Ai văzut tu vreun copac care să mintă că e de alt soi doar pentru a fi plăcut? Nici nu e nevoie de asta. Atragem lângă noi oamenii care rezonează cu ceea ce suntem cu adevărat.
• Fii puțin egoist, până-ți găsești forța de a dărui. Toamna, datorită dansului nostru, vântul pare mai puternic și oamenii evită să stea lângă noi. Dacă e furtună, se tem să nu cădem pe ei. Însă dacă am rămâne drepți doar de dragul lor, ne-am rupe. Așa că, înțelege că uneori e nevoie să vă alungăm puțin, pentru a vă putea dărui mai mult mai târziu.
• Nu te supăra pe defectele observate la ceilalți, căci ei sunt oglinda ta. Am un prieten copac, ce stă lângă un lac. Are multe imperfecțiuni. E strâmb, frunzele sunt mai puține, iar crengile mici și neregulate. Toate astea se reflectă în lacul din fața lui, însă niciodată nu l-am auzit supărându-se pe apă că-i arată calitățile și defectele lui.
• Uită-te în interior. Mă amuză cum voi oamenii vreți să deschideți porți ce se deschid doar din interior. Dacă viața ta nu arată cum ai vrea, uită-te la rădăcini, la interiorul și credințele tale. Am văzut o femeie supărată că merele din pom nu erau bune și vroia să schimbe merele, nu să îngrijească mai bine rădăcinile pomului.
• Nu știu dacă ți-a mai spus cineva, însă noi copacii, în perioadele senine, ne păstrăm o rezervă de energie în interiorul nostru, pe care o folosim iarna. Poate ar fi o idee să te gândești și tu să iei decizii pe termen lung.
• Îndrăznește să strălucești la valoarea ta. În momentul când ne cresc frunzele, nu doare, ci e sărbătoare.
• Oricât de întuneric ți-ar părea că e, uită-te în sus. Întotdeauna vor fi stele care să-ți lumineze drumul. Și nu, nu ești singur.
• Înfrumusețează viețile altora fără să aștepți nimic în schimb. Ai auzit vreun copac care să spună „Mi-ești dator”?
• Bucură-te de soare, însă nu rămâne în zona de confort în perioadele calde. Nu aștepta vântul să te pună în mișcare. Tu continuă să crești singur oricum.
• Îndrăznește să țintești sus. De multe ori când vedem luna pe cer, ne întindem spre ea. Poate nu vom ajunge acolo niciodată, sau poate că da. Orice ar fi, ceva frumos ne așteaptă. La fel e și pentru voi. Viața recompensează oamenii îndrăzneți.
• Nu contează câți ani ai, ci viața din anii tăi. De asemenea, experiența nu constă în vârsta înaintată, ci în lecțiile învățate. Poți înflori indiferent de cifra pe care o sărbătorești an de an.
• Încetează să te întrebi dacă există viață dincolo de moarte. E mai important câtă viață există înaintea morții. Noi copacii facem tot ce stă în putință pentru a trăi și oferi valoare cât timp suntem aici.
• Copacii nu au nevoie de confirmări și aprecieri. Ar fi culmea să ne certăm între noi și să cerem altor copaci să ne spună că suntem frumoși, iar frunzele și tulpina sunt perfecte. Privește-te singur în oglindă (sau în lac, cum preferi) și găsește singur acele părți pe care le iubești la tine. Încetează să te mai judeci. Ești minunat!
• Ascultă muzică. Și copacii iubesc muzica. Iar când pare prea liniște, ne dezmierdăm frunzele cu sunetele naturii. Asta ne aduce bucurie și liniște. Deschide geamul dimineața devreme și vei înțelege ce zic.
• Orice s-ar întâmpla, oricât te-ar lovi, distruge sau dezamăgi viața, nu uita că ai aceeași valoare și stă în puterea ta să continui să crești. Sau ce? Vrei să spui că dacă vântul de anul trecut m-a îndoit puțin, nu mai sunt perfect și puternic?
• Într-o zi, s-a oprit o tânără să se sprijine de tulpina mea și citea o carte. Mi-a atras atenția o frază. "Pentru fiecare frunză dintr-un copac, există un înger care-i spune Crești! Crești!” Ce norocos sunt! Îți dai seama ce îngeri ai tu în viața ta?
• Ai răbdare. Câteodată poate dura ani până să ajungi la înălțimea propusă, însă te asigur că merită.
• Dă mai departe. Nu trebuie să pari arogant, drept și de neclintit. Stejarul e atât de puternic pentru că împarte energia lui. Așa că ajută și tu oamenii ce apar în calea ta.
• Iubește viața. Iar viața îți va oferi cele mai frumoase cadouri. Chiar și în mijlocul furtunii, poate să apară o pasăre, un om sau… o stea căzătoare.

VIA

110215, 306

      Chipul tău mi-e străin, dar al tău suflet e adânc înrădăcinat în al meu.

      Cândva ți-am cunoscut chipul, însă doar pentru a-l uita.

      Rareori îl revăd și îmi pare atât de străin, atât de bătrân...

      Am încercat să îți iubesc și ființa, dar am eșuat... ți-am iubit doar sufletul.

      Trupul tău nu avea ce să îmi ofere, a reprezentat doar o cale spre al tău suflet.

      Pe cât de mult am crezut cândva, pe atât de mult îmi doresc acum să uit:

      Atât calea, cât și a ta energie, a ta existență...

      Cândva noaptea era dulce, acum e doar grea...

      În noapte aud un strigăt surd, iar sufletul este acaparat.

      Ceva îmi atinge sufletul, atât de puternic încât uneori am impresia că dacă aș îndrăzni să deschid ochii te-aș zări în întuneric. Refuz, nu-mi doresc acest lucru, chipul tău mi-e mult prea străin și îmi ridică mereu aceeași întrebare "De ce m-am încăpățânat?".

      Să îți cunosc chipul a fost o greșeală, dar să sap adânc în persoana ta a fost o greșeala și mai mare. Profunzimea ți-a bulversat întreaga ființă. Când prejudecățiile tale s-au prăbușit rând pe rând și am plecat, ție nu ți-a mai ramas nimic. Privind ruinele te-ai scufundat în haos. Ce ai incercat să construiești peste acele ruine? Ai ridicat alte prejudecăți sau ai construit un monument bazându-te pe o concepție diferită?

 

Photo credit: Omid  Asadi

      Timpul mi-a demonstrat că oamenii mereu vin și că, la un moment dat, pleacă. Unii dintre ei lasă în noi bucăți din sufletele lor, în timp ce ceilalți iau tot ce pot la plecare; în ambele situații cineva rămâne cu un gol. Unii aleargă spre nicăieri și nu observă detaliile, în schimb, alții pășesc cu multă grijă și atenție, văd dincolo de aparențe, mintea lor deschisă le permite să îți cunoască cu adevărat sufletul și refuză să mai plece.

      Cei buni încearcă să nu facă rău, cei orgolioși lasă răni adânci. Dar sufletele... sufletele nu sunt bune sau rele sau orgolioase, sunt suflete... 
      Când cel care pleacă este sufletul, nu omul, situația se schimbă... acesta se înstrăinează, se refugiază, se ascunde pentru câteva clipe și revine întotdeauna cu un strigăt mult prea puternic și mult mai surd... însă, pentru cât timp? 

Și simțeam sufletul tău...

"Și simțeam sufletul tău curat și trist
Cum simți luna care plutește tăcută
După perdelele trase.
Și simțeam sufletul tău sărman și sfios,
Ca un cerșetor, cu mâna-ntinsă-n fața porții,
Neîndrăznind să bată și să intre,
Și simțeam sufletul tău plăpând și umil
Ca o lacrimă ce nu cutează a trece pragul pleoapelor,
Și simțeam sufletul tău strâns și umezit de durere
Ca o batistă în mâna în care picură lacrimi,

 Iar astăzi, când sufletul meu vrea să se piardă în noapte,
Doar amintirea ta îl ține
Cu nevăzute degete de fantasmă."

– Tristan Tzara: "Înscripție pe un mormânt" –

Photo credit: oO-Rein-Oo

Doi străini

Cuvinte rostite, gânduri sincere, ziduri dărâmate, sentimente puternice.

Totul pare perfect, dragul meu.

Închide ochii și strânge-mă la pieptul tău

Zâmbește.

Sărută-mă, mângâie-mă...

Iubește.

Privește detaliile
Respectă, apreciază, simte

Trăiește.

Totul pare perfect, dragul meu.
Păcat că e doar o iluzie.

Pe cât de mult te iubesc, pe atât de mult te urăsc.

Rațiunea și inima se contrazic neîncetat.

Obișnuiam să te cred și să îmi doresc să fii acolo,

Dar întotdeauna faptele m-au îndepărtat.

Putea fi atât de simplu,

dar oameni fiind,

am complicat totul.

"Nimic" nu e îndeajuns, iar "tot" e prea puțin.

"Niciodată" a devenit "mereu",

iar acel "prea devreme", "prea târziu".

Ce ne-a mai rămas?

Speranțe deșarte,

promisiuni încălcate,

superficialitate.

Cândva eram doi, 

niște suflete regăsite.

Privește-ne acum!

Cuvinte nerostite, sinceritate parțială, gânduri uitate, sentimente inhibate, ziduri ridicate.

Cândva o poveste, două suflete

Acum, doi străini.

 

Photo credit: MoOnshine90

Pliculețe de ceai

"Fiecare dintre noi avem

o aromă.

Unii purtăm în noi viaţa trăită mereu optimist

cu aromă de flori de tei
şi parfum de primăvară,
alţii emanăm iz de busuioc şi rozmarin
şi împrăştiem aromă mereu tânără de vară,
cei mai tomnatici dintre noi, împătimiţi ai melancoliei
răspândim aromă de măr cu scorţişoară,
iar cei mai copilăroşi amintim de primele ninsori
cu parfumul nostru
de coajă de portocală.
Fiecare dintre noi avem
o aromă.
Suntem pliculeţe de ceai.
Aşteptăm în căni fierbinţi
cu iubire
să infuzăm
pentru a ajunge
în Rai."

– Mihai Gavrilescu –

The Deer Hunter (1978)

 

Michael: I'll tell ya one thing, if I found out my life had to end up in the mountains, it'd be all right, but it has to be in your mind.

Nick: What? One shot?

Michael: Two is pussy.

Nick: I don't think about one shot that much any more, Mike.
Michael: You have to think about one shot. One shot is what it's all about. The deer has to be taken with one shot. I try to tell people that - they don't listen. Do you ever think about Vietnam?
Nick: Yeah. I don't know. I guess I'm thinkin' about the deer, goin' to 'Nam. I like the trees, you know? I like the way the trees are on the mountains, all different. The way the trees are. I sound like some asshole, right?
Michael: I'll tell ya, Nick. You're the only guy I go huntin' with, you know. I like a guy with quick moves and speed. I ain't gonna hunt with no assholes.


Michael: Everything's going so fast. Hey Nick, do you think we'll ever come back?
Nick: From 'Nam?
Michael: Yeah.
Nick: You know somethin'? The whole thing - it's right here. I love this fuckin' place. [Michael laughs] I know that that sounds crazy. If anything happens Mike, you don't - don't leave me over there. You got, you gotta...Just don't leave me. You gotta promise me that, Mike.
Michael: Hey!
Nick: No man, you got, you gotta, you gotta promise definitely.
Michael: Hey Nicky...You got it, pal.


Michael: I came 12,000 miles back here to get you... [...] What's the matter with you? Don't you recognize me?...Nicky, I love you, you're my friend. What are you doing? [...] We don't have much time, Nick. [...] Don't do it! [Nick pulls the trigger on a gun, clicking on an empty chamber] Is this what you want? Is this what you want? I love you, Nick. [Michael pulls the trigger, clicking on an empty chamber] Come on, Nicky, come home. Just come home. Home. Talk to me. Nicholas, talk to me. [looking at Nick's track marks] What did you do to your arms? Nicky... Do you remember the trees? Do you remember all the different ways of the trees? Do you remember that? Do you remember? Huh? The mountains? Do you remember all that?

14th July 2014, 02:05

               Rush Hour                                              Speed. Dark road

                         Lost in the rain                                Confuse... walking alone

 

Abandonated and rejected

 

             On knees                          Trying to find my soul...

 

Thinking...

                            Alone...                                         Fighting away the fears

 

                     Redemption                                      Looking for freedom...

 

                    London's calling                                   Directions

 

Bibury

 

               I just want to escape from this for a while        ...and finaly find inner peace

Cândva

 

Photo credit: The--Pessimist

 Sufletul meu tânjește după alte suflete.

Mi-e dor, mi-e foarte dor...

Nu știu ce vreau

Nu știu ce simt

Nu știu ce să cred

Refuz să văd sau refuz să simt?

Cândva totul era diferit.

Cândva nu exista tăcerea.

Cândva gândurile erau altele.

Cândva grijile dispăreau

undeva în noapte.

Cândva totul părea o armonie.

Cândva erai tot ce aveam nevoie.

A fost un vis, cândva...

Cândva mă regăsisem,
dar doar pentru a mă pierde
din nou și din nou...

Sufletul caută, privirea îngheață.

Și totuși,
de cine îmi este dor?

De tine sau de mine?!

Ceva se întâmplă cu noi...

...Că-i un fel de război între capul greoi și sufletul nostru cu ale sale nevoi...
 [...]
Tot ce am strâns vreme de un an
Se scrie cu senin
Se iartă din plin
Se aruncă și se șterge ce-i venin